De ce spunem nu copilului ?
- Pentru ca fara acest "nu", lasat liber, de capul lui, copilul se pierde in confuzia propriilor impulsuri, fiind astfel condamnat sa traiasca o serie de esecuri si suferinte.
- Prezenta unui adult in viata lui care sa stie cum si cand sa spuna "nu" copilului, usureaza pastrarea si continuarea liniei /traseului de dezvoltare a copilului. Altfel spus, in locul unui imperios "Ai sa faci asa pentru ca asa trebuie!" ar fi indicat un "Ar fi mai potrivit sa faci asta, pentru ca te-ar ajuta mai mult sa...".
- Totodata autoritatea parentala nu e totuna cu o forma de abuz fizic sau psihic, nu e o forma de agresare a copilului, ci mai degraba o atitudine de fermitate clara si sustinuta care sa-i dea de inteles copilului ca parintele este adultul, persoana matura din casa care a trecut prin experientele copilului si poate lua deciziile cele mai potrivite si nu invers. Inversarea rolurilor nu duce altundeva decat la transformarea copilului in "copilul-rege" cu autoritatea in mana. Asta nu presupune, desigur, sa-i luati dreptul copilului de a experimenta diverse lucruri.
- De retinut: A sti sa spui "nu" inseamna a-l invata pe copil sa inteleaga faptul ca nu totul i se cuvine, ca nu sunteti obligati sa-i spuneti de fiecare data "da", si mai ales inseamna sa-l invatati pe copil formele de respect fata de lumea din jur (parinti, alte persoane, jucarii etc).
- Acolo unde nu exista respect, apar drame in familie, neintelegeri, devalorizari si atitudini si comportamente neadecvate.
- Cand ii spui "nu" copilului tau?
- De preferat atunci cand...
- ... actiunile sale il imping spre gesturi auto sau heteroagresive;
- ... i se pare ca totul i se cuvine, totul este gratuit si parintii sunt obligati sa-i satisfaca toate dorintele/mofturile;
- ... cand tipa, se tranteste, loveste sau strica jucariile sau obiectele din jur doar pentru ca ii face placere sau nu-i oferiti ceea ce va cere exact in acel moment;
- ... cand el este cel care-si atribuie rolul de sef /stapan al casei impunand/ordonand/comandand tuturor persoanelor din casa sa-i stea la dispozitie;
- ... cand va cere sa faceti in locul lui anumite lucruri (sa-l imbracati, sa-l hraniti, sa-l stergeti la gura etc), desi stiti prea bine ca poate si el singur sa faca lucrurile astea.
- Cum ii spui ‚nu’ copilului tau?
- Daca iti pui des aceasta intrebare atunci vin in ajutorul tau cu un raspuns sub forma de alte intrebari: oare te temi ca esti un parinte prea slab? Sau prea bun? Te temi de reactiile copilului tau? Te temi ca ai putea fi prea ferm? Te temi de ce vor spune altii? Te temi ca nu te va mai iubi copilul tau? Las deschisa lista intrebarilor...
- Acest "cum" face trimitere la modul prin care ii dai de inteles ca un comportament al copilului este (Da!) sau nu este (Nu!) acceptat in familie, sau in relatie cu obiectele sau persoanele din jur. Iata cateva repere utile:
- 1) Nu-l ruga pe copil de 1000 de ori sa stranga jucariile din camera lui mizand pe faptul ca daca schimbi intonatia tot de 1000 de ori va intelege in cele din urma. Este suficient sa-i spui pe un ton ferm si clar ceea ce-i ceri pentru ca el sa inteleaga mesajul.
- 2) Priveste-l pe copil in ochi! Uita-te la el si asigura-te ca se uita la tine in timp ce-i vorbesti. In mod cert nu va fi de-ajuns ca tu sa-i spui sa se spele pe maini inainte de masa in timp ce el deja arunca mancarea pe pereti, tu fiind preocupat(a) de cu totul altceva; eventual mergeti impreuna sa va spalati pe maini. Exemplele cele mai bune sunt cele pe care le pun in practica si parintii (si mai ales de fata cu copiii).
- 3) Stati fata in fata, explica-i pe intelesul si limbajul lui de ce nu are voie sa..., vorbeste-i pe un ton ferm (dar fara a fi agresiv) si mai ales NU te abate de la regula! Daca tu nu respecti regulile tale, copilul de ce-ar face-o?
- 4) Arata-i cum se fac lucrurile. Doar pentru ca i-ai spus sa faca ordine in camera nu inseamna ca l-ai ajutat prea mult. Puteti face la inceput impreuna, vorbind despre unde si cum ar fi bine sa aranjati obiectele din jur. Apoi retrage-te usor si incurajeaza-l sa faca singur (stim bine ca va veni vremea in care va fi necesar sa se descurce singur in viata, de ce sa nu-l invatam pornind de la lucruri simple?)
- Invata-te sa spui "nu" atunci cand copilul iti cere sa faci ceva in locul lui, mai ales daca stii sigur ca poate si singur. Nu face altceva decat sa-ti caute slabiciunea de a nu-l putea refuza si va continua astfel sa te manipuleze.
- 5) Coopereaza cu sotul/sotia in stabilirea regulilor. O regula stabilita clar, e o limita necesara si sanatoasa. O regula stabilita de un parinte si incalcata de celalalt parinte isi pierde sensul si puterea, aduce confuzie, creeaza haos. Acolo unde parintii nu se inteleg la stabilirea si respectarea regulilor copilul va profita de slabiciunea fiecaruia in parte. Fiti in acord cu voi insiva si cu celalalt partener asa incat sa-i oferiti stabilitate si copilului.
- 6) Nu-l amenintati ca-l veti spune celuilalt parinte pentru greselile pe care le-a facut copilul! In felul acesta va veti pierde credibilitatea si autoritatea in calitate de parinte adult in fata copilului.
- 7) Nu-l amenintati ca-l veti pedepsi daca nu va tineti de promisiune! Pedeapsa isi are rolul ei de corectie in comportamentul copilului si uneori pentru a-i putea spune "Nu!" va fi necesar sa faceti apel la o forma sau alta de pedeapsa, pentru a face corelatie intre un comportament necorespunzator si consecinta. Nu la o ora, nu la o zi distanta dupa ce si-a manifestat un comportament neadecvat si nedorit, ci atunci, pe loc, pe moment! Odata ce l-ati avertizat ca va fi pedepsit, copilul va va testa asa incat sa va verifice puterea, fermitatea, siguranta sau dimpotriva, slabiciunea...
- „m-a pacalit de zece ori pana acum spunandu-mi ca ma pedepseste. E prea slab. Nu se tine de cuvant. Pot arunca mancarea in continuare pe pereti”
- In final, nu uitati ca respectul se castiga in timp, autoritatea se descopera si/sau se invata. Ambele sunt necesare si mai ales sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei relatii sanatoase intre parinti si copii.
- Atat respectul cat si fermitatea stau la baza educarii si dezvoltarii unui comportament adecvat al copilului, bineinteles, fara a le exclude pe celelalte ingrediente (iubire, afectiune, comunicare, intelegere, toleranta etc).
- Articol realizat de Diana Moraru, psiholog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu